„Va trebui în perioada imediat următoare să răspundeți pentru presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect. Procurorii DNA vor avea datoria să vă ancheteze, așa cum l-au anchetat și pe Emilian Eva, până la 6 dimineața.
Lista criminalilor care au furat ani din viața unor oameni s-a mai redus cu unul. Mai sunt cel puțin patru care urmează. Aceasta este o primă etapă, urmează pedepsele cu adevărat meritate”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.
Dan Voiculescu a fost eliberat condiționat în iulie 2017, după executarea unei treimi din pedeapsa de zece ani primită în 2014, în dosarul „ICA”.
Completul de judecată de la Curtea de Apel București format din magistrații Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la 8 ani, și pe fostul ministru Sorin Pantiș la 7 ani de închisoare. În același dosar, fostul director al Agenției Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost șef al Direcției Juridice din ADS, a primit 6 ani de închisoare. Tot la6 anide închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost șef al Direcției de Privatizare-Concesionare din ADS. Flavius Adrian Pop, fost șef de serviciu în ADS, a fost condamnat la 5 ani cu executare. Gheorghe Sin și Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene și Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.
Deja fostul director al ICA, Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiționat.
Tribunalul București a discutat în 11 iulie cererea lui Dan Voiculescu de liberare condiționată. Este cea de-a doua instanță unde ajunge această solicitare. În primă fază, cererea de liberare condiționată s-a aflat pe masa magistraților de la Judecătoria Sectorului 5, care au stabilit că Voiculescu poate fi pus în libertate. Decizia aceasta a fost, însă, contestată de procurori, iar Tribunalul București a decis, marți, în mod definitiv, că fostul senator poate merge acasă.
Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiționată, însă, chiar și în aceste condiții, fostul senator s-a adresat judecătorilor.
Judecătoria Sectorului 5 a explicat motivele care i-au condus pe judecători la decizia de a admite cererea de eliberare condiționată formulată de Dan Voiculescu, instanța precizând că a avut un comportament pozitiv, nefiind sancționat, ba chiar recompensat.
În ceea ce privește neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susțin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenție.
„Condiția analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenție, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activități lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc”, explică magistrații în motivare.
Judecătorii au constatat că, până la 24 mai, Voiculescu a stat în închisoare în total 1.408 zile din cele 3.653 la care a fost condamnat, 387 dintre acesta fiind considerate executate pe baza muncii prestate, situațe în care este îndeplinită condiția referitoare la executarea a cel puțin o treime din pedeapsă.
„În ceea ce privește modalitatea în care petentului i-au fost considerate drept executate cele 387 de zile (cu referire la susținerile procurorului privind lipsa calității științifice a lucrărilor publicate, lipsa dovezilor că ar fi fost redactate în detenție, privind împrejurarea că petentul ar fi „un profitor al unor carențe legislative” etc.), instanța reamintește că atributul contabilizării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate de persoanele condamnate aparține exclusiv administrației penitenciarului”, se precizează în motivare.
Judecătorii menționează că Voiculescu nu a fost „sancționat disciplinar niciodată, fiind recompensat de 12 ori, ultimele două recompense fiind aplicate în ultima perioadă supusă analizei, după data respingerii primei cereri de liberare condiționată.” Mai mult, magistrații dau exemplu și activitățile lucrative și/sau de instruire școlară și formare profesională ale fostului senator, „în acest sens fiind evidențiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 57 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate la punctul de lucru curățenie (în perioada ianuarie 2016-mai 2017, dar și anterior, sporadic, în anul 2015), la care se adaugă și un număr de 330 zile considerate ca executate prin publicarea unor lucrări științifice”.
În ceea ce privește executarea pedepsei în regim de detenție închis, magistrații precizează că acest aspect nu are relevanță, mai ales în condițiile în care „apărătorul petentului a subliniat că petentul a solicitat menținerea acestui regim de executare, pentru siguranța sa în penitenciar”.